6 lucruri pe care voiai să le afli despre feminism, dar nu știai de cine să întrebi

Redacția Feminism.md Redacția Feminism.md

Feminism.md lansează o serie de materiale despre practicile feministe, care va include atât articole originale, cât și traduceri (și combinații dintre acestea). Seria intenționează să informeze și să orienteze cititoarele și cititorii mai puțin interesați de teorie în materie de situații și problematici concrete. Pentru a propune un subiect, vă invităm să ne scrieți la feminism.md@gmail.com

 

Începem seria cu prezentarea unor aspecte de bază ale mișcării feministe, asupra cărora cele și cei din “interiorul” mișcării sunt relativ de-acord, dar care apar deseori distorsionate în presă, în discursul politic și public, și mai ales, în discursurile criticilor (sceptici și “anti-feminiști” deopotrivă). Sperăm că aceste clarificări vor fi utile nu doar celor care încă n-au decis dacă vor sau nu să se numească feministe / feminiști, dar și acelor feministe și feminiști care încă mai simt exasperare în confruntările cu aceste poziții.

 

1 De ce sunt feministele atât de furioase?

 

Imaginea feministei furioase (sau “agresive”, cum preferă să se exprime de cele mai multe ori comentatorii/oarele de pe rețelele sociale) s-a dovedit a fi deosebit de utilă pentru cei care au investit în menținerea femeilor într-o stare de inegalitate. Furia femeii este patologizată ca și isterică, irațională și ilogică. Conform acestei poziții, femeile ar trebui de fapt să fie “fete de treabă”, să râdă de rând cu ceilalți de slăbiciunea lor inerentă, menținând astfel legăturile puterii masculine. Dar furia nu este doar o forță a femeilor, ci și un răspuns legitim la opresiunea la care acestea au fost supuse de milenii.

 

Dacă femeile sunt furioase, asta e pentru că avem motive bune să fim. Suntem supuse unor niveluri semnificative de violență – sexuală, familială, maternă și reproductivă, precum și la inegalități majore la locul de muncă și pe piața muncii. Adevăratul mister este de fapt modul în care am reușit să nu ne lăsăm consumate de această furie justificabilă și să găsim, în schimb, modalități de a o tempera cu dragoste, bunătate și căldură continuă față de bărbați, care poate nu comit personal această violență împotriva noastră, dar sunt cu siguranță beneficiarii inegalității pe care aceasta o susține. Femeile au toate motivele să fie furioase. Dacă nu ești furioasă, poate încă nu ai acordat suficientă atenție problemei.

 

Există “critici” care nu “cred” în faptul că femeile ar fi expuse unui nivel extrem de violență și inegalitate, și s-ar putea ca multitudinea de studii, practic omniprezente și ușor disponibile, la acest subiect, să nu-i convingă niciodată (sau, cel puțin până aceste persoane nu simt discriminarea pe propria piele). Aceste poziții sunt deosebit de dificil de abordat, dar tocmai în cadrul acestor discuții e mai probabil să te confrunți cu acuzația de “feminist/ă agresiv/ă”.

 

Mai multe despre “criticarea tonului” – o formă de eroare de argumentare, găsești aici și aici.

 

2 Urăsc feministele bărbații?

 

Ideea că feministele ar urî bărbații reprezintă unul dintre cele mai periculoase mituri despre feminism. Ceea ce urăsc feministele și feminiștii sunt sistemele de opresiune care permit reproducerea inegalității dintre femei și bărbați. Bărbații sunt și ei oprimați de către aceleași sisteme, motiv pentru care veți auzi pe mulți sceptici întrebându-se “Dar cum rămâne cu discriminarea bărbaților?” sau “Dar bărbații nu sunt victime ale violenței?”. Feminismul își propune să descopere și să combată mecanismele prin care se propagă discriminarea, atât față de femei, cât și față de bărbați.

 

De exemplu, ideea că bărbații sunt puternici, iar femeile sunt slabe, nu permite sexelor un spațiu de manevră. Aceasta reprezintă un cadru rigid, care exclude alți factori precum rasa, clasa social-economică, religia, vârsta, identitatea sexuală și nivelul abilităților. Este, de asemenea, o idee stupidă, conform căreia toți oamenii ar putea fi caracterizați conform unui singur criteriu (sexul), iar femeile și bărbații ar trebui să fie mereu în opoziție unii față de ceilalți. Ca ființe umane, suntem mult mai complexe și complecși decât atât.

 

Mai multe despre mitul “războiului dintre sexe” găsești aici și aici.

 

3 De ce feministele nu se epilează?

 

Chiar dacă ar fi adevărat, cel mai simplu răspuns la această întrebare este că nimeni nu este de fapt obligat să se radă. Nu ne șochează imaginea unui bărbat cu picioarele păroase. Și dacă bărbații nu trebuie să se epileze, noi, femeile, de ce ar trebui s-o facem? Condiționarea socială – prin intermediul publicității – ne-a determinat să credem că ne vom simți mai bine într-o piele fără păr (expresii precum “de mătase” și “catifelat” sunt folosite ad nauseum). Cu toate acestea, este bine cunoscut faptul că îndepărtarea părului nu e cea mai mare prioritate a femeii, mai ales în lunile mai reci ale anului.

 

Și totuși, multe feministe încă mai aleg să-și îndepărteze părul de pe corp. Motivul e că feminismul lor nu este unul fundamentalist. Cu alte cuvinte, ele nu cred că picioarele fără păr le fac mai puțin feministe. Ele consideră că epilarea este o problemă minoră într-o lume în care femeile încă se luptă să obțină asistență medicală de bază, educație și protecție față de violență, viol și chiar moarte.

 

Mai multe despre standardele frumuseții feminine găsești aici, iar despre rolul publicității în formarea și consolidarea lor – aici.

 

4 Pentru a fi feminist, trebuie să fii femeie?

 

A fi feministă sau feminist înseamnă a recunoaște că structurile de putere asociate cu patriarhatul sunt de fapt insuportabile pentru majoritatea oamenilor. Această convingere feministă esențială poate aparține oricui, indiferent de sex (că bărbaților le este mai greu să admită povara stereotipurilor de gen care îi afectează este de înțeles, ei doar sunt puternici și nu au emoții!).

 

Este așadar foarte important să recunoaștem faptul că, persoanele care se identifică drept femei, inclusiv persoanele transgender sau non-binare, împreună cu toți ceilalți oameni care nu beneficiază direct de pe urma patriarhatului (bărbații gay, de exemplu), au nevoie de mai mult spațiu de expresie și de mai multă putere de luare a deciziilor. Din acest motiv, anume aceste persoane aderă mai ușor la mișcarea feministă, dar aceasta nu înseamnă că feminismul îi exclude pe bărbați.

 

De fapt, feministe și feminiști sunt toate persoanele care își folosesc privilegiul social, economic și politic pentru a crea platforme dedicate celor care sunt mai puțin auziți, mai deprivați sau mai săraci. Cu alte cuvinte, acei oameni, care dincolo de un anumit nivel de putere, știu când să tacă din gură și să-i asculte pe cei care o duc mai greu.

 

Pentru inspirație, bărbații care ne citesc vor găsi sfaturi concrete aici și aici.

 

5 Feministele se căsătoresc?

 

Răspunsul evident este da (pentru clarificare, vezi și răspunsul la întrebarea nr. 2 de mai sus).

 

Dar o întrebare mai relevantă ar fi: este căsătoria în sine un act feminist? Din punct de vedere istoric, nu există nicio îndoială că instituția căsătoriei este în strânsă legătură cu subjugarea femeilor, iar o mare parte a acestei istorii mai este încorporată în tradițiile pe care le susținem astăzi. Tradiții precum jurămintele “de a-l onora și de a-l asculta pe bărbat” sau “de a fi cerută / dată de la părinți” sunt în contradicție cu ceea ce considerăm a fi feminism.

 

Datorită succeselor mișcării feministe de-a lungul ultimilor 200 de ani, suntem astăzi mult mai aproape de idealul feminist al parteneriatelor libere de constrângeri, bazate pe respect reciproc și egalitate în drepturi și responsabilități, inclusiv după despărțire. Feministele și feminiștii aleg în continuare această modalitate de formalizare a cuplului lor din diverse motive de politici publice, inclusiv beneficiile legale și financiare promovate în diverse jurisdicții. Aceste persoane sunt într-o poziție avantajoasă pentru a continua critica “din interior” a instituției căsătoriei.

 

6 Urăsc feministele copiii?

 

Pe final, un mit despre feminism mai dăunător decât toate celelalte luate împreună, și anume că feministele și feminiștii ar fi anti-maternitate, anti-copii, anti-scutece, anti-biberoane etc. De fapt, mișcarea feministă a insistat pentru prima dată în istoria civilizației asupra valorizării muncilor invizibile depuse de către femei. Dintre acestea, o mare parte sunt reprezentate de sarcină, nașterea, alăptarea, îngrijirea, protecția și educarea copiilor.

 

Feministele și feminiștii consideră că aceste munci nu sunt obligații “biologice” sau “naturale” ale femeilor, că femeilor trebuie să li se garanteze alegerea de a avea sau nu copii, și că bărbații și statul trebuie să participe la aceste munci. Unora le este mai greu să-și imagineze ce ar însemna “egalitate” în contextul sarcinii, dar feminismul a făcut deja nenumărate propuneri concrete de ameliorare în acest sens. Politici publice, precum concediile parentale (maternale și paternale) plătite, creșele, serviciile medicale ante- și post-natale, serviciile de planificare familială și de sănătate reproductivă își au toate originile în discursurile feministe (atât de orientare de stânga, cât și de dreapta).

 

Motivul pentru care feminismul este critic față de politicile nataliste este că acestea reduc femeile la caracterul lor de potențiale mame, ignorând astfel faptul că nu toate femeile își doresc sau pot avea copii. În particular, aceste politici au limitat, cu consecințe extrem de nefaste, accesul femeilor la avort sigur. Regimul Ceaușescu, de exemplu, este notoriu (detalii aici și aici).

 

Adaptare după “The 7 most googled questions about feminism (and how feminists answer them)” de Candice Chung, Amnesty International. Disponibil la: https://www.amnesty.org.au/7-googled-questions-feminism-answered-feminists/  

 

Similar POSTS

Un monument, o monumentă

I. Pe 14 octombrie 2017, de ziua orașului, un nou monument a fost inaugurat pe…
read article

Elena, Dodon și tații de copii mulți

– Primărița din sat a promis în campania electorală să lupte cu sărăcia și iată…
read article